Geta Ungurean nunți și evenimente corporate

5 ZEN Habits XXV

Dragii mei,

Cum a decurs saptămâna aceasta după mini-vacanță? Sper că ați avut parte de o săptămână așa cum v-ați dorit și vă "îndreptați" spre weekend cu planuri mari, pentru a petrece timp de calitate alături de cei dragi vouă. 

Scriu acest articol de pe avion, înainte de a ajunge la conferința Brand Minds. Toți avem nevoie de inspirație - unii zilnic sau alții măcar din când în cand de o doză mai mare. Vă scriu mai jos câte ceva din ceea ce m-a inspirat pe mine:

1) "Tools of Titans" de Tim Ferris

De când l-am descoperit pe Tim Ferris și totodată determinarea și modul în care face research pentru a avea o viață mai eficientă (fie că este vorba de viața profesională sau de corpul uman), l-am urmărit constant și mi-a fost de ajutor în foarte multe situații de viață. De curând am reușit să termin de citit cartea "Toos of Titans" și v-o recomand cu mare drag. Veți descoperi tacticile, rutinele și obiceiurile celor mai titrați profesioniști în diferite domenii. Cu siguranță unele vi se vor potrivi, iar altele le veți adapta, dar cert este că mereu avem ceva de învățat de la cei care au reușit să își facă viața mai ușoară și mai frumoasă. 

Cartea o găsiți pe site-ul celor de la Cărturești, AICI

2) Filmul: "A beautiful mind"

Un film care ne reamintește cât de minunat este să ai o "minte frumoasă", dar și mai important, să nu uităm cât de minunat este să avem o "inimă frumoasă". Îl revăd periodic cu plăcere și sper să vă aducă și vouă o sclipire de "frumos" în urma vizionării - fie că este vorba de minte sau de suflet. :) 

Filmul este presărat cu dulce și amar, dragoste și momente de deznădejde, umor și tristețe. "A beautiful mind" ne convinge că fiecare moment dificil are și un strop de frumusețe și că o poveste de dragoste nu trebuie să aibă calul alb! 

Vă recomand cu drag să îl vizionați :)

3) Un artist care îmi place: Muddy Waters

McKinley Morganfield, cunoscut profesional sub numele de Mudy Waters, a fost un cântăreț si muzician american de blues, adesea citat ca "tatăl bluesului modern din Chicago".
Dacă am o melodie preferata a artistului? DESIGUR! ❤ Vă invit să o ascultați AICI.

4)
Am descoperit-o acum câțiva ani pe Brene Brown când TED-ul pe care vi l-am prezentat într-un alt articol a devenit viral ( "Puterea vulnerabilității") și m-a inspirat să îmi recunosc vulnerabilitățile și să comunic mai bine cu oamenii cu care interacționez. În filmulețul de mai jos veți descoperi un apel către noi toți pentru a avea curaj să ne acceptăm așa cum suntem, să înțelegem că cei cu care interacționăm pot să simtă și să gândească diferit față de noi și e benefic pentru relația dintre noi să avem curajul să ne exprimăm autentic și vulnerabil. Mă bucur enorm pentru că astăzi voi avea bucuria de a o vedea pentru prima data și live la Brand Minds. Enjoy! 

Click AICI

5) Un citat de suflet: "If you absolutely can't tolerate critics, then don't do anything new or interesting." - Jeff Bezos

Să aveți un weekend excelent! 

Cu drag,
Geta

 

 

 

Write new comment