Sibiu Wedding Days și Cluj-Napoca’s Wedding Show într-un singur week-end

Fiecare târg de nunți la care particip este o ocazie foarte bună de a întâlni oameni noi, dar mai ales de a cunoaște viitoare mirese fericite, aflate în căutarea soluțiilor perfecte pentru cea mai importantă zi din viața lor. Târgul de nunți cu tradiție în Transilvania, Nuntă la Palat, tocmai s-a încheiat, dar sezonul dedicat evenimentelor de acest gen, este abia la început. Nevoia opțiunilor din partea cuplurilor aflate în fața marelui pas crește de la an la an, iar dacă poveștile frumoase de dragoste, pline de originalitate și entuziasm, nu merită atenția noastră, atunci ce altceva? Târgurile de nunți îmi amintesc de fiecare dată de esența frumuseții noastre, de unicitatea felului în care gândim și simțim, dar și de cât este de important să fiu mereu pregătită pentru miresele mele.


Nunta la Palat a fost un eveniment reușit, care a strălucit în felul său, cu un plus datorită locației minunate. Palatul Banffy va rămâne mereu una dintre clădirile mele preferate din oraș. Iar dacă ajungi în curte, nu poți să nu te oprești pentru câteva secunde, ca să îl admiri și să te lași copleșit de frumusețea arhitecturală. Barocul și romantismul inspirațional pot fi scena perfectă a unui eveniment dedicat elementelor perfecte căutate de fiecare viitoare mireasă.
În week-end-ul care va urma, cuprins între 24 și 26 ianuarie, agenția Geta Ungurean va fi prezentă la târgul găzduit de Grand Hotel Italia: Cluj-Napoca’s Wedding Show. Un prilej minunat de a ne reîntâlni cu partenerii, colaboratorii și prietenii noștri într-o nouă locație, dar și o șansă de a cunoaște noi mirese, cu idei proaspete, cu ocazia primei ediții a acestui eveniment.
Un alt târg de nunţi dedicat de această dată mireselor sibiene este Sibiu Wedding Days, organizat de colaboratorii mei din Sibiu. V-am povestit în mai multe rânduri despre cât de bine mă simt în Sibiu. Îmi place să profit de fiecare ocazie care îmi îndreaptă pașii spre acest oraș, pentru că de fiecare dată acolo mă așteaptă prieteni dragi, cu propuneri minunate. Așa am ajuns să fiu invitată la Sibiu Wedding Days, unde voi susține un workshop pentru viitoarele mirese, pe tema bugetului de nuntă (Sala Transilvania). Cel mai important târg de nunți din Sibiu, aflat la cea de-a 3-a ediție, îi așteaptă pe viitorii miri cu pete 50 de expozanți din toată țara.
Aștept cu nerăbdare întâlnirea de vineri cu miresele din Sibiu, dar și prima ediție a unui târg care împrospătează oferta și face ca această perioadă să dureze mai mult, tocmai pentru a oferi o șansă în a găsi ceea ce cauți.
Eu, împreună cu echipa mea, vă așteptăm la ambele evenimente, unde știm că multe dintre dorințele voastre, ca viitoare mirese, vor prinde viață!

Write new comment